Introducere
Salutare! Scriu această postare datorită ultimelor evenimente din București. În aceste zile, Bucureștiul este bântuit de o veche dilemă, cea a paradoxului toleranței în cazul agresiunilor din partea unor fete din minoritatea rromă.
Consider că atât criticile asupra programelor antirasiale și atacarea rromilor, cât și ignorarea activităților infracționale ale acestei minorătăți nu sunt benefice pentru funcționarea societății. În această postare aș dori să ofer o soluție pentru această problemă.
Paradoxul toleranței
Această problemă a fost constatată de filosoful Karl Popper în lucrarea sa ,,Societatea deschisă și dușmanii ei” (chiar recomand cărțile 1 și 2). Conform acestui paradox, dacă o societate este nelimitat tolerantă, chiar și față de cei intoleranți, atunci acei oameni intoleranți pot ajunge să distrugă toleranța însăși. Însă, în cazul de față (am utilizat Reddit-ul pentru a analiza argumentele utilizatorilor), avem două tabere la fel de intolerante, primii fiind cei care critică și combat programele antirasiale și atacă rromi, iar cea de-a doua tabără fiind formată din unele persoane rrome care perturbă activitatea socială prin acțiunile lor infracționale precum jaful și violența.
Radiografierea problemei
În cazul primei tabere, a persoanelor care critică programele antirasiale și atacă rromi au produs două erori de gândire, acelea fiind vina prin asociere și suprageneralizarea. Aceștia atribuie acțiunile infracționale întregii minorități, nu doar asupra acelora pe care le comit. În cazul celei de a doua tabere, lipsa de educație și excluderea acestora din societate au determinat dezvoltarea comportamentelor deviante și apariția infracțiunilor.
Soluție
În primul rând, polarizarea dintre majoritate și minoritate este cancerul societății, deoarece distruge indivizi și clase de indivizi, iar consecințele sunt vizibile. Oamenii din această categorie ar trebui să se documenteze despre istoria rromilor și despre personalitățile din această minoritate. Iar în cazul minorității rrome, ar trebui aplicat un sistem intrasocial (modelul intrasocial la care m-am gândit, poate fi citit în notele mele despre jocurile de noroc) prin care ar trebui pus accentul pe școlarizare și educație de la vârste foarte mici, și pe consiliere psihologică pentru indivizii din această comunitate, iar în ceea ce privește sistemul exploatativ mafiocrat din spatele structurii lor sociale, ar trebui descurajat și destructurat (însă sunt conștient că nu se va întâmpla asta niciodată din cauză că sistemul capitalist – cel puțin cel românesc – ar fi în colaps)…
Completare la postarea originală
Câteva comentarii de pe Reddit au scos la iveală câteva probleme pe care nu le-am luat în considerare atunci când am scris postarea, faptul că comunitatea rromă e structurată pe mentalitatea crabului (aceasta este o metaforă inspirată de fenomenul observat atunci când crabii de la suprafață ar putea ieși, însă aceștia sunt trași înapoi de ceilalți), astfel acest tip de mentalitate este surprins atunci când cineva încearcă să submineze succesul unei persoane prin prejudecăți precum ,,Dacă eu nu pot, atunci nu te las nici pe tine”). De aceea, educarea și școlarizarea comunității rrome trebuie să fie totalizatoare și radicală. Însă, cine suntem noi să facem educație cu bâta!? Am citit ultimul articol postat de Federația Anarhistă de pe 22 decembrie 2010 și cu luciditate a fost constatat că…
,,A ajuta o persoană împotriva voinţei sale, indiferent de cât de mult bine i-ai putea face, reprezintă totuşi o acţiune întreprinsă împotriva voinţei presupusului beneficiar, deci o acţiune autoritară.”
Totuși, nu cred că ar trebui să se ajungă la nihilism (nu consider că problema integrării comunității rrome este o cauză pierdută), deoarece există personalități din această comunitate care au reușit să se integreze cu succes în societate, în muzică, literatură și cercetare, încă din secolul al XVIII-lea, precum Ioan Budai-Deleanu, Barbu Lăutaru, Damian Drăghici, Johnny Răducanu, Nicolae Gheorghe, Delia Grigore, Vasile Ionescu etc.
În concluzie
Ura, conflictele rasiale și toleranța excesivă (sau ignoranța) nu rezolvă problema, ci aplicarea sistemului intracomunitar asupra problemelor cu care ne confruntăm.