Introducere
Salutare! Această postare este pentru persoanele care doresc să se informeze despre ideologia anarhistă sau cei care doresc să adere la această mișcare.
În primul rând, trebuie clarificat faptul că anarhia nu înseamnă haos. Din punct de vedere etimologic, termenul ..anarhie” provine din greacă prin combinarea prefixului privativ ,,a-” care înseamnă ,,fără” și ,,ărkhḗ” care înseamnă conducere (dominare, autoritate). Din punct de vedere reducționist, anarhismul e regimul politic care implică lipsa unui conducător. Ideologic, anarhismul propune organizarea unei societăți fără stat prin abolirea autorității și oricărei forme de coerciție. Scopul acesteia e întemeierea unei societăți fără stat cu ajutorul asocierii voluntare. Modul prin care se întemeiază această societate variază în funcție de mișcare (prin violență sau pe căi pașnice).

Preistorie
Existența unei societăți fără conducător este încă de la începuturile umanității, însă conștientizarea unei asemenea forme de organizare este recentă. Primele societăți umane nu aveau instituții politice formale sau vreo autoritate socio-politică, acest lucru schimbându-se în urmă cu aproximativ 6000 de ani, odată cu apariția primelor civilizații bazate pe ierarhie, autoritate și control în Asia și Orientul Mijlociu. Însă înainte de Migrațiile Indo-europene, majoritatea lumii funcționa anarhic.

Antichitate
Conștientizarea organizării anarhice a luat naștere odată cu acapararea din ce în ce mai mare a ierarhiei. Primele idei anarhiste apar în gândirea chineză, taoistă, odată cu Lao Tzu, cu lucrarea sa ,,Tao Te Ching” (,,Cartea Căii și a Virtuții”). Conform acestuia, natura este privită ca un flux continuu, fiind un proces de schimbare și transformare, similar gândirii lui Heraclit din Grecia Antică. Ideologia taoistă susține modelul de conducere pe baza principiului non-acțiunii sau wu-wei (fără wei). În filosofia taoistă, wei este principiul artificial ce oprește fluxul natural și spontaneitatea, astfel, taoismul este o ideologie anti-autoritară, deoarece statul era considerat un factor perturbator al fluxului naturii. Bao Jingyan (Pao Ching-yen) în jurul anului 400 D. Hr., în lucrarea sa ,,Nici lord, nici subiect”, promovează ideea că oamenii ar trebui să investigheze natura și istoria lumii înainte de a privilegia clasa conducătoare.

În Grecia Antică, dramaturgii Eschil și Sofocle au utilizat mitul Antigonei pentru a surprinde dialectica dintre stat și individ. De asemenea, Socrate punea la îndoială autoritatea statului și promova libertatea conștiinței și gândirea critică.

Filosofii cinici au promovat un stil de viață simplist, fiind împotriva lucrurilor pământești. Aceștia au realizat dihotomia dintre nomos (lege) și physis (natură). Filosoful Diogene din Sinope promova cosmopolitismul, considerându-se ,,cetățean al lumii”. Un act al său împotriva autorității este scena în care Alexandru cel Mare vine la acesta ca să-i îndeplinească orice dorință, însă Diogene i-a spus ,,Nu vreau să îți cer nimic decât să te muți pe partea cealaltă, pentru că nu poți să te pui în calea soarelui, nu îmi poți lua ce nu îmi poți da.”, fiind surprinsă lupta acestuia împotriva subordonării puterii materiale. În accepțiunea acestuia, singurele lucruri de valoare erau libertatea, natura și lumina.

De asemenea, stoicii propuneau o societate în care singura comunitate la care au aderat este cea a cosmosului. Scopul lor era de a depăși limitele rasiale și culturale. Cosmopolitismul stoic era o ,,comunitate naturală și morală pentru ființele raționale”. Însă în ,,Republica” sa, Zeno din Kition își propune să depășească limitele celorlalți stoici, conturând un model de comună a intelectualilor, fără legi, fără temple, în care relațiile să fie deschise și bunurile să fie la comun.

Anarhismul a salvat comunități, chiar și în cele mai instabile momente precum căderea Imperiului Roman. Bagaudae era o organizare rurală descentralizată din secolele III-V D. Hr. în provinciile Galia și Hispanica. Aceste comunități erau formate din militari, țărani și foști sclavi ce au creat adunări și consilii locale ce își erau auto-suficiente. Aceștia au fost proto-anarhiști insurgenți și ilegaliști, deoarece funcționau în bande profund militarizate în lupta lor împotriva latifundiarilor, comițând chiar jafuri. În plus, un alt curent proto-anarhist a fost în Africa, în jurul mișcării circumcellion (circum cellas euntes = ,,oamenii care hoinăresc prin cămări”) sau agonistice (,,soldații lui Hristos”), ce era o sectă creștină donatistă ce ducea lupte în numele lui Dumnezeu, condamnând sărăcia și sclavia și dorind să producă o revoluție socială. Acest curent s-a răspândit în mediul rural, având ca țel înfruntarea latinfundiarilor, proprietarilor de sclavi și eliminarea datoriilor, dar aceștia credeau că schimbarea se va produce prin mișcări violente.

Evul Mediu
Primele manifestări anarhiste în Evul Mediu au fost în timpul Epocii de aur a islamului. Asceții Mu’taziliți proveneau din sudul Irakului, fiind o sectă a școlii din Basra ce era cunoscută pentru promovarea gândirii raționale. Imamul Ja’far ibn Harb susținea că statul nu este necesar. Altă sectă anarhistă a școlii din Basra era kharigismul, ce susținea că imamatul (conducerea teocratică impusă de un imam) și monarhia sunt forme de violență organizată, fapt pentru care statul nu ar trebui să existe.

Anarhismul a existat chiar și în inima feudalismului, în republicile țărănești din nordul Europei. Un exemplu este Libertatea Friziană, în Țările de Jos, ce a fost și comunitatea care a rezistat cel mai mult sub forma de organizare anarhică, din secolele XI (datând primele documente) până în secolul al XV-lea atunci când a început procesul de stratificate a claselor. Aceasta era o rețea de comune, fără o conducere centralizată, aceasta bazându-se pe adunările publice. Aceasta era scutită de obligațiile feudale, taxe și sclavie. Alte exemple de republici țărănești din Evul Mediu sunt în Confederația Elvețiană (în cazul Elveției, au existat și orașe care au urmat modelul republicilor țărănești), țările din peninsula Scandinavă și Islanda.

De asemenea, anarhismul a luat avânt odată cu apariția mișcărilor proto-protestante precum valdenzianismul, lollardismul, husitismul și anabaptismul care puneau accent pe îndoială asupra autorității Bisericii Catolice și a statului, traducerea Bibliei în limbile fiecărui popor, evitarea serviciului militar și concepția conform căreia biserica reprezintă comunitatea voluntară de credincioși.

Revoluția Franceză
Acest moment antologic a reprezentat o schimbare de paradigmă în istoria umanității, deoarece societățile umane au început să se democratizeze, monarhia și autoritarismul clericilor suferind pierderi semnificative, astfel umanitatea trecând printr-o tranziție axiologică (de valori), de la cele impuse de regalitate și biserică, la polivalență și forme alterate de religiozitate, fapt ce a produs un anarhism axiologic. Pe plan politic, acest fenomen a produs articularea de noi forme de organizare precum capitalismul, iacobinismul (din care derivă comunismul și fascismul/nazismul), agitatorii (enragés) și sanculoții (sans-culottes – ,,fără pantaloni scurți” – clasa muncitoare din Franța purta pantaloni scurți) (din care derivă anarhismul) și noi reforme în filosofia politică a monarhiei prin constituție și separarea puterilor în stat. Agitatorii și sanculoții erau un grup descentralizat de oameni din clasele inferioare ale societății care își propuneau implementarea democrației directe și a votului universal. De asemenea, aceștia încercau să stopeze monopolizarea și colectarea veniturilor financiare ale clasei inferioare de către cei înstăriți. În plus, mișcarea feministă a luat naștere în jurul agitatorilor.

Modernitate
Secolele XIX-lea și al XX-lea au adus o diversitate ideologică în ceea ce privește mișcarea anarhistă, la început în spațiul anglo-saxon și francez, iar mai apoi pe întreg mapamondul. Primele mișcări au fost anarhismul filosofic al lui William Godwin prin delegitimizarea statului, apoi anarhismul individualist al lui Max Stirner și mutualismul lui Pierre-Joseph Proudhon.

Pe baza mutualismului, Mikhail Bakunin a dezvoltat anarhismul colectivist și a întemeiat Asociația Internațională Muncitorească (Prima Internațională). Însă, odată cu propagarea mișcării marxiste și eșecul lui Bakunin de a instaura o nouă Comună în Paris, în 1871, acesta și anarhiștii săi au fost excluși din Prima Internațională, cu formarea altei Internaționale (Internaționala Anti-autoritară). Bakunin a fost expulzat din Prima Internațională datorită avertismentului său asupra pericolului marxismului prin care putea lua naștere o tiranie a muncitorilor.

Mai târziu, colectivismul anarhist a fost integrat în mișcarea lui Piotr Kropotkin, anarho-comunismul, preluând teza lui Marx ,,De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi.”. După tentativa de instaurare a noii Comune, anarhiștii fie au emigrat în Statele Unite ale Americii, fie au fost expulzați în coloniile franceze. Primii, au creat mișcarea ilegalistă, ce se manifesta prin acte de terorism și violență.
La începutul secolului al XX-lea, mișcarea ilegalistă a dispărut, mișcările predominante pe mapamond fiind anarho-comunismul și anarho-sindicalismul. În Europa, au apărut primele comune, Republica Strandzha din Bulgaria și Republica Kruševo din Macedonia în timpul bătăliilor împotriva Imperiului Otoman. De asemenea, în Ucraina, în timpul Revoluției Bolșevice, Nestor Makhno a instaurat Makhnovshchina (Republica lui Makhno), care era o mișcare insurecționistă, profund anarho-comunistă, însă aceasta a fost distrusă atunci când bolșevicii au început să se extindă. În timpul acestei republici, începuse o revoluție agro-industrială, dezvoltarea culturală era accentuată, educația fiind prioritară prin accesibilizarea acesteia în limba ucraineană, și libera exprimare a presei era la apogeu.

Totodată, anarhiștii au avut un rol important și în timpul Războiului Civil din Spania (1936-1939), atunci când aceștia au colaborat cu alte mișcări de stânga în a prelua Barcelona și zonele rurale ale Spaniei, fiind într-un proces de colectivizare a pământurilor. De asemenea, în timpul Războiului Civil din Spania, a luat naștere mișcarea CNT-FAI (Confederación Nacional del Trabajo – Confederația Națională a Muncii).

După cel De-al Doilea Război Mondial
Mișcarea anarhistă și-a redus amploarea din cauza Războiului Rece și din cauza eșecului mișcării marxist-leniniste. Temele centrale ale anarhismului au devenit lupta împotriva capitalismului și al statului, stoparea înarmării nucleare, problemele ecologice și pacifismul, mai ales în contextul Crizei din Cuba și al Războiului din Vietnam. De asemenea, din punct de vedere cultural, s-a asociat cu cea punk rock, sub influența trupelor ce aveau ca ideologie situaționismul precum Crass și Sex Pistols.

Mișcarea anarhistă s-a asociat și cu feminismul, luând naștere anarho-feminismul drept consecință al celui De-al Doilea Val Feminist.

În plus, mișcarea anarhistă are ca teme lupta împotriva alimentelor procesate și al ingineriei genetice prin mișcări precum ,,Food Not Bombs”.

Anarhismul contemporan
Problemele anarhismului contemporan sunt globalizarea, războiul și intimitatea în spațiul cibernetic. Au existat mișcări împotriva Organizației Mondiale a Comerțului și Forumului Economic Mondial. Lupta anarhiștilor împotriva acestor organizații era prin rețele descentralizate, Internet, proteste. În plus, aceștia s-au implicat, alături de hacktiviști în protestele din 2012 împotriva ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii).
De asemenea, mediul academic a fost inspirat de teoriile anarhiste în ceea ce privește mișcarea mexicană Zapatista, Federația Democratică a Siriei Nordice și a zonei cunoscute sub numele ,,Zomia” din Munții Himalaya.

Concluzii
Istoria anarhismului a fost una zbuciumată, între organizarea organică și cea violentă, fapt pentru care oamenii sunt retincenți în a adera la această mișcare. Sper ca postarea mea să fie informativă și sper să fi oferit mai mult decât un simplu text informativ, ci o lecție de cultură prin artă și filosofie. Vă mulțumesc pentru atenția acordată!